Implementarea SDL prin Programul LEADER
Despre PROGRAMUL LEADER
Abordarea LEADER/ DLRC este o inițiativă colectivă pentru sprijinirea comunităților rurale, care se concretizează într-o Strategie de Dezvoltare Locală ce urmărește construirea unei identități locale și utilizarea resurselor locale într-un mod care să răspundă cel mai bine nevoilor din teritoriu.
SDL– Strategia de Dezvoltare Locală este documentul de referinţă al Grupurilor de Acţiune Locală (GAL), document aprobat de finanţatori (Uniunea Europeana, Guvernul României prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Programul Naţionale de Dezvoltare Rurală/ Planul Național Strategic) pentru implementare în teritoriul specific fiecărui GAL.
Începând cu perioada de programare 2023-2027, în România există 2 tipuri de SDL monofond sau multifond. Strategia de Dezvoltare Locală a GAL Valea Prutului, autorizată de AM PNDR prin autorizația 176 /2024 este o strategie multifond, fiind finanțată atât din FEADR cât și din FSE+.
Echipa tehnică a GAL elaborează documentele și procedurile de lucru, în conformitate cu cerințele finanțatorilor, le agrează la nivelul parteneriatului și le transmite spre aprobare către AMPS/AFIR/MIPE/OIR. Ulterior aprobării, acestea se publică pe site-ul nostru. În paralel, GAL desfășoară activități de animare/diseminare a informațiilor în teritoriu privind oportunitățile de finanțare și posibilități de dezvoltare la nivelul comunității teritoriale
IMPLEMENTAREA SDL PRESUPUNE:
- Consolidarea capacității actorilor locali de a dezvolta și implementa operațiuni, inclusiv consilierea acestora;
- Realizarea de activități de animare/promovare în teritoriu;
- Elaborarea ghiduri & proceduri de lucru;
- Pregătirea și publicarea apelurilor de selecție;
- Evaluarea cererilor de finanțare depuse;
- Selectarea proiectelor și transmiterea acestora către AFIR/MIPE;
- Verificarea menținerii criteriilor de eligibilitate și selecție ale proiectelor selectate de GAL pe întreaga perioadă de implementare;
- Verificarea cererilor de plată depuse de beneficiari;
- Avizarea/neavizarea modificărilor solicitate de beneficiari în perioada de implementare a proiectelor selectate (prelungirea contractelor de finanțare);
- Monitorizarea progreselor înregistrate în direcția atingerii obiectivelor strategiei;
- Evaluarea implementării strategiei;
- Raportari specifice;
- Diseminare/promovare/bune practici;
Principiile de lucru ale GAL:
- Abordare participativă – implicarea activă a comunității locale în toate etapele procesului de dezvoltare.
- Inovatie și adaptabilitate – promovarea unosr soluții inovatoare care să corespundă nevoilor specifice ale fiecărei comunități.
- Cooperare și parteneriat – întărirea relațiilor de colaborare între diferite entitiăți pentru atingerea obiectivelor comune.
Evoluția abordării LEADER
LEADER, introdus în 1991, este o metodă participiativă și abordată ascendent de UE pentru politica de dezvoltare rurală, extinsă ulterior la zonle costiere și urbane. Ea este structurată în jurul grupurilor de acțiune locală (GAL-uri), care sunt formate din membri ai comunităților rurale din sectorul privat și public. Au existat trei generații de LEADER: Leader I (1991-1993), Leader II (1994-1999) și Leader+ (2000-2006).
Începând cu 2007, abordarea Leader a fost integrată în politica globală de dezvoltare rurală a UE. LEADER a fost lansat cu scopul de a ameliora potențialul de dezvoltare a zonelor rurale, prin exploatarea initiațivelor și competențelor locale, prin promovarea dobândirii de cunoștințe privind dezvoltarea locală integrată și prin răspândirea acestor cunoștinte în alte zone rurale.
Construcția de parteneriate la nivel local, cunoscute sub denumirea de “grupuri de acțiune locală (GAL)” este o trăsătura originală și importantă a abordării LEADER. GAL-ul are sarcina de a identifica și implementa o strategie de dezvoltare locală, de a lua decizii privind alocarea resurselor financiare și de a le administra, cu scopul de a asigura dezvoltarea durabilă a teritoriului pe care îl reprezintă. În perioada 2014 -2020, LEADER a făcut parte, în mod obligatoriu, din toate programele de dezvoltare rurală.
În Romania, construcția acestui tip de parteneriat public-privat a fost sprijinită începând cu anul 2011 prin Axa 4–LEADER din cadrul PNDR 2007 – 2013 (160 GAL-uri), ulterior prin măsura 19-LEADER din PNDR 2014 – 2020 (239 GAL-uri), iar acum prin intermediul DR 36 din cadrul PS PAC 2023 – 2027 (246 de GAL-uri), fiind denumită LEADER – DEZVOLTARE LOCALĂ PLASATĂ SUB RESPONSABILITATEA COMUNITĂȚII!
![figura2-leader](https://galvaleaprutului.ro/wp-content/uploads/2024/12/figura2-leader.jpg)